Marcați
Audierea conducerii ANRE cu privire la majorarea tarifelor la căldură și lumină, respinsă de majoritatea parlamentară
Fracțiunea parlamentară a PSRM au solicitat în plenul Parlamentului audierea conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică cu privire la majorarea recentă a tarifelor la energia termică și energia electrică. De asemenea fracțiunea PSRM a solicitat și audierea raportului de activitate pentru anul trecut al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Potrivit socialiștilor, majorarea operată de ANRE este inadmisibulă în situația în care majoritatea cetățenilor țării trăiesc la limita sărăciei.

"Argumentele aduse de către monopoliştii energetici în susţinerea necesităţii majorării tarifelor nu rezistă nici unei critici din partea economiştilor competenţi. Unicul argument de care se conduc autorităţile îl reprezintă cerinţele Fondului Monetar Internaţional. Astfel, bunăstarea cetăţenilor Moldovei este condiționată de acordurile înrobitoare cu structurile externe", au precizat socialiștii.

În pofida argumentelor invocate de socialiști privind necesitatea organizării unor astfel de audieri, majoritatea parlamentară a respins inițiativa fracțiunii PSRM.

Amintim că ANRE a aprobat cerea de modificare a tarifelor înaintată de către agenții economici din țară „RED Union Fenosa”, „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” și „Termoelectrica”.

Astfel, pentru un kilowatt/oră cetățenii vor achita 1,99 de lei, cu șapte bani mai mult față de cel actual, iar pentru energia termică cetățenii vor plăti 1.122 de lei pentru o gigacalorie, cu 54 de lei mai mult față de tariful actual de 1.068 lei.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).