Marcați
Igor Dodon se va întâlni cu Vadim Krasnoselski pe malul drept al Nistrului
Președintele Igor Dodon va avea o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski pe 30 martie. Informația a fost confirmată pentru IPN de către consilierul prezidențial în domeniul reintegrării, Vasilii Şova.

Acesta a spus că se negociază subiectele de pe agenda întrevederii, care va avea loc pe malul drept al Nistrului. Întâlnirea are loc în contextul consultărilor la nivel informal, a precizat consilierul prezidențial.

Presa din stânga Nistrului menționează că Igor Dodon l-a invitat pe Vadim Krasnoselski la Chișinău, iar în timpul întrevederii va fi discutată organizarea controlului vamal moldo-ucrainean la frontiera cu regiunea transnistreană. Administrația regiunii consideră că un control vamal comun moldo-ucrainean va distruge economia din stânga Nistrului.

„Dacă în anul 2006 a fost dată o lovitură serioasă exportului republicii noastre, prin instalarea posturilor vamale comune va fi dată o lovitură importului în Transnistria. Pierderile minime sunt estimate la aproape 40 de milioane de dolari, nemaivorbind de pierderea miilor locuri de muncă şi distrugerea clasei de mici antreprenori”, a subliniat Krasnoselski într-un briefing de presă joi, 23 martie, transmite presa din stânga Nistrului.

IPN.md

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).