Marcați
Inițiativa PDM de anulare a imunității deputaților, criticată de Președintele Igor Dodon
Partidul Democrat vrea să-i lipsească pe deputați de imunitate, iar toată lumea înțelege că scopul real al acestei inițiative este obținerea unui instrument suplimentar de presiune și șantaj politic. Acest scop e la suprafață, e cusut cu ață albă. Așa a comentat șeful statului inițiativa democraților și graba cu care este promovată aceasta în Parlament. Anularea imunității parlamentare îi va permite PDM-ului să fie mai ”convingător” în negocierile cu propriii parteneri de coaliție, consideră Igor Dodon.

Vicepreședintele Partidului Democrat, Andrian Candu, a anunțat, luni, că majoritatea parlamentară urmează să înceapă examinarea inițiativei privind anularea imunității deputaților chiar din această săptămână.

”Am discutat cu colegii, acum, și în fracțiune ca să solicităm colegilor din majoritatea parlamentară ca acest proiect de lege să se regăsească în această săptămână pe agenda Parlamentului și să începem procedura de vot. Sunt mai multe lecturi, le spunem noi, pentru aprobarea proiectului de lege, dar este cazul să acționăm deja pentru modificarea Constituției, ce ține de excluderea imunității deputaților”, a declarat Candu.

La rândul său, președintele țării, Igor Dodon, a menționat că intenția guvernării este intimidarea cu dosare fabricate a deputaților din opoziție, fie pentru a le închide gura, fie pentru a-i forța să devină ”neutri”.

”Acum, când are în subordine politică Procuratura, SIS-ul, Poliția, guvernarea poate înscena orice, poate inventa peste noapte orice dosare, pentru a se răfui în mod perfid cu forțele de opoziție parlamentară. Intenția lor este să exercite, indirect, presiuni și asupra instituției prezidențiale. Lovind în deputații socialiști, prin dosare fabricate, ei vor urmări să mă facă mai conciliant față de proiectele lor antisociale și geopolitice eronate. Ei înșiși, însă, deputații democrați, nu vor fi deloc afectați de lipsa imunității, deoarece Procuratura nu va îndrăzni să-i investigheze. Iată de ce, retragerea imunității parlamentare nu poate fi acceptată acum, fiindcă n-are niciun sens”, a subliniat Igor Dodon, pe pagina sa de facebook.

Președintele țării a precizat că o astfel de inițiativă poate fi examinată la modul serios abia după următoarele alegeri parlamentare, când instituțiile statului vor fi credibile și nu vor mai fi acaparate politic, nu vor avea rolul de instrumente de intimidare. Atunci, politicul îi va ceda justiției ce este a justiției. Acum însă, politicul domină totul. Avem la guvernare democrați, dar democrație veritabilă în țară nu avem. Înseamnă că lipsirea de imunitate este inacceptabilă, într-un stat în care legea este o servitoare a conducerii politice, a consluzionat Igor Dodon.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).