Marcați
Problemele locuitorilor raionului Briceni, în vizorul Președintelui
Închiderea spitalelor din nordul țării, majorarea vârstei de pensionare și majorarea tarifelor la întreținere. Sunt principalele probleme pentru locuitorii raionului Briceni. Timp de câteva ore, profesori, muncitori, pensionari şi studenţi şi-au spus păsul în cadrul întrevederii cu președintele țării, Igor Dodon. Oamenii sunt revoltați de reformele antisociale, adoptate de guvernare. Ei își pun mari speranțe în alegerile parlamentare anticipate, care ar putea însemna începutul schimbărilor în bine în țara noastră.

Așa cum a promis în cadrul campaniei electorale, șeful statului a dat start întâlnirilor cu cetățenii din raioane. Prima a avut loc în raionul Briceni. La întâlnire cu președintele țării au participat sute de oameni, încât sala Casei de Cultură a devenit neîncăpătoare, iar unii localnici au stat și afară. Ei spun că este o premieră când un șef de stat vine la ei în localitate, pentru a le asculta doleanțele.

În cadrul întâlnirii, locuitorii raionului Briceni i s-au plâns șefului statului pe decizia autorităților de la Chișinău de a închide spitalului din orașul Lipcani. Oamenii spun că, pentru a ajunge la instituția medicală din raion, au de parcurs cel puțin 30 de kilometri, iar asta înseamnă costuri prea mari pentru ei.

Optimizarea instituțiilor medicale este una din prevederile reformei administrativ-teritoriale. Președintele țării, Igor Dodon, le-a spus oamenilor că va bloca orice tentativă a guvernării în acest sens.

” Eu sunt categoric împotriva acelor reforme privind revenirea la județe. Eu consider că este o catastrofă. Și dacă va fi o astfel de reformă, eu o voi bloca", a declarat Igor Dodon

De asemenea, locuitorii raionului Briceni s-au arătat revolați de majorarea, în ultima perioadă, a tarifelor pentru serviciile de întreținere, în timp ce salariile și pensiile nu au fost schimbate.

Oamenii au mai spus că nu mai cred că actuala guvernare poate aduce schimbarea în bine. De aceea, își doresc alegeri anticipate. În context, șeful statului a declarat că va iniția organizarea unui referendum constituțional privind dizolvarea Parlamentului și organizarea unui nou scrutin.

"În 2014, când au avut loc alegerile parlamentare, noi toți am votat pentru cinci partide. Dar nimeni nu a votat atunci pentru deputați independenți. Acum, în Parlament sunt 30 de deputați independenți, care au plecat din diferite fracțiuni. Și, de aceea, eu consider că actuala componență a Parlamentului nu corespunde rezultatelor din 2014. Ce trebuie de făcut în acest caz? Desigur că trebuie dizolvat Parlamentul și de organizat alegeri parlamentare anticipate", a menționat șeful statului.

Igor Dodon a anunțat că, din această săptămână, va începe primirea în audiență a cetățenilor.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).