Marcați
Benzina ne arde la buzunare
Benzina și motorina s-au scumpit, de la începutul acestui an, cu 3,6 la sută sau și, respectiv, cu 4,2 la sută, sau cu peste 60 de bani pentru un litru. Pe parcursul anului, prețurile au variat constant, însă, în ultimele două luni, au crescut constant și accentuat. La finele lui decembrie, carburanții s-au scumpit, față de prima jumătate a lunii octombrie, cu 14,1 la sută, în cazul benzinei, și cu aproape 18 la sută, în cazul motorinei.

După scumpirea de miercuri a benzinei și motorinei, cu 39 de bani și, respectiv, cu 26 de bani pentru un litru, șoferii spun că abia fac față prețurilor.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, la începutul lunii ianuarie, litrul de benzină Premium 95 costa 16 lei și 75 de bani, iar cel de motorină euro - 14 lei și 55 de bani. După 10 luni, acestea au coborât la cel mai jos nivel din 2016, adică, la 15 lei și 21 de bani, în cazul benzinei, și la 12 lei și 88 de bani, în cazul motorinei. Asta înseamnă mai puțin cu un leu și 54 de bani și, respectiv, cu un leu și 67 de bani. În ultimele două luni ale anului, prețurile au fost majorate, însă, de către ANRE cu doi lei și 15 bani, în cazul benzinei, și cu doi lei și 29 de bani, în cazul motorinei. Adică, scumpirea a fost de peste 14 și, respectiv, 17 la sută.

Prețurile de la panou sunt stabilite, pentru benzină și motorină, de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, o dată la două săptămâni. Acestea au la bază tendințele de la bursele internaționale, precum și marja comercială specifică. De asemenea, ele includ accizele, TVA și alte cheltuieli aferente importului și comercializării carburanților.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).