Marcați
Diferend ruso-nipon privind Kurilele: Nu este ușor să se ajungă la un acord de pace, recunosc Putin și Abe
Președintele rus Vladimir Putin și premierul nipon Shinzo Abe au recunoscut vineri că este dificil să se ajungă la un acord de pace între cele două țări cu privire la insulele Kurile, informează AFP.

Japonia și Rusia nu au reușit după Al Doilea Război Mondial, în urmă cu 70 de ani, să semneze un acord de pace din cauza acestei dispute care durează. Kurilele, insule vulcanice care fac oficial parte din regiunea rusă Sahalin, sunt revendicate de Japonia.

'Ar fi naiv să credem că această problemă poate fi rezolvată într-o oră. Însă, este fără îndoială necesar să găsim o soluție. Este nevoie de o o muncă meticuloasă pentru a întări încrederea bilaterală', a declarat Putin în timpul unei conferințe de presă comune, desfășurată la Tokyo.

'A încheia un tratat de pace nu este un lucru ușor', a admis la rândul său Abe, care a propus 'o nouă abordare' axată pe domeniul economic.

Abe și Putin au anunțat un prim pas în acest sens: punerea în aplicare a unui dispozitiv pentru a studia cooperarea economică cu privire la aceste insule numite 'Kurilele de Sud' de către ruși și 'Teritoriile din Nord' de către japonezi.

AGERPRES
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).