Marcați
Creștinii au ieșit din Post
Creştinii ortodocși de stil vechi au sărbătorit, duminică, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători pentru biserică. La Catedrala "Naşterea Domnului" din Chişinău a fost oficiată o slujbă specială, iar sute de credincioşi s-au rugat pentru sănătatea apropiaților. De asemenea, în 95 de localităţi a fost sărbătorit hramul.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria şi comemorează moartea acesteia. Ea este considerată apărătoarea tuturor năpăstuiţilor, dar şi cea care se roagă neîncetat pentru iertarea păcatelor celor care au murit.

"Maica Domnului, în adormirea sa, nu ne lasă pe noi. Ea s-a învrednicit să fie mai cinstită decât cele mai apropiate cete îngereşti, Heruvime şi Serafimi, prin întruparea fiului lui Dumnezeu, prin învrednicirea sa, că a fost aleasă de Dumnezeu, ca vas curat şi cinstit pentru întruparea dumnezeirii", spune protoiereul Teodor Bortă.

Enoriaşii care au asistat la slujba religioasă de la Catedrala "Naşterea Domnului" s-au rugat pentru sănătatea rudelor şi pentru o viaţă mai bună.

Alături de sutele de enoriaşi, la slujbă a asistat liderul Partidului Socialiştilor.

"Este o sărbătoare foarte frumoasă. Este o sărbătoare religioasă pentru noi toţi creştinii din Republica Moldova. Am hotărât de dimineaţă să vin aici la Catedrala din centrul Chişinăului să mă rog pentru familia mea, pentru sănătate, pentru cetăţenii Republicii Moldova şi sperăm că va fi mai bine", a spus Igor Dodon.

Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului a fost precedată de două săptămâni de post.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).