Marcați
Igor Dodon la Soroca: PSRM nu renunță la promovarea proiectelor menită să schimbe spre bine condițiile de trai ale oamenilor
Președintele PSRM, Igor Dodon, și-a început vizita în raionul Soroca cu satele Dubna și Volovița, unde a discutat cu administrația locală și membrii PSRM despre situația actuală și problemele cu care se confruntă localnicii.

În aceste sate a fost implementat proiectul ”Drumuri bune pentru toți”, lansat la inițiativa de Igor Dodon, în funcția de președinte al țării. Pentru reparația drumurilor locale din Dubna au fost alocați peste 927 de mii de lei, iar pentru Volovița - peste 1,11 milioane de lei.

Totodată, în 2021, la inițiativa PSRM, din bugetul de stat au fost alocate 200 de mii de ei pentru amenajarea parcului din Dubna și alte 200 de mii de lei pentru reparația acoperișului Casei de cultură din Volovița.

Igor Dodon a mulțumit pentru susținerea acordată în cadrul alegerilor prezidențiale, unde pentru candidatura sa, în satul Dubna, au votat peste 51%, iar în Volovița - 56% din alegători.

Președintele PSRM a reiterat că echipa pe care o conduce este decisă să muncească în continuare, astfel ca țara să prospere, iar oamenii să se bucure de condiții de trai mai bune.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).