Marcați
Ce avere declară candidatul desemnat la funcția de premier
Natalia Gavrilița, candidatul desemnat de președintele, Maia Sandu, pentru funcția de prim-ministru, a primit, în 2019, salarii din mai multe instituții, deține conturi bancare în străinătate și este posesoarea a mai multor automobile.

Potrivit declarației de avere, Gavriliță a ridicat un salariu de peste 102 mii de lei în funcția de ministru al Finanțelor, pe care a deținut-o din iunie până în noiembrie 2019. Candidatul desemnat la funcția de premier a mai obținut un salariu de aproape 31 de mii de lire sterline de la Fondul Global pentru Inovare din Londra, Marea Britanie, unde deține funcția de director general. Totodată, în 2019, Gavriliță a fost remunerată cu aproape 49 de mii de lei de la Cancelaria de Stat.

Natalia Gavriliță este proprietara unui apartament de 57 de metri pătrați, valoarea cadastrală a căruia este de aproape 276 de mii de lei.

Conform declarației, Gavriliță mai deține trei autoturisme: un Lexus RX cumpărat în 2014 cu 17 000 de euro, un Subaru Forester pe care l-a procurat în 2018 cu 3 500 de euro și un Volkswagen Polo, cumpărat în anul 2019 cu 6 000 mii de euro.

Gavriliță a mai indicat că are un depozit bancar la Lloyd Bank din Londra de 2759 de lire sterline, din care a ridicat în 2019 o dobândă de 16 lire sterline.



NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).