Marcați
Analiștii spun că decizia Curții Constituționale este un mare eșec politic al președintelui Maia Sandu
Președintele Maia Sandu a suferit primul eșec politic. Astfel doctorul în istorie Ruslan Șevcenco a comentat decizia Curții Constituționale care nu a admis autodizolvarea Parlamentului, așa cum au propus deputații PAS.

“Este un eșec previzibil. Majoritatea constituționaliștilor, Osmochescu, Arseni, Tănase, au declarat că nu există alte posibilități de a dizolva Parlamentul, decât cele prevăzute de Constituție. Acest lucru înseamnă că orice tentativă de a autodizolva Parlamentul la dorința PAS ar fi neconstituțională”, declară Șevcenco.

Analistul mai spune că Maia Sandu a fost prinsă într-o capcană și că aceasta este obligată să desemneze un candidat la funcția de premier.

„Să nu uităm că recent Maia Sandu încerca să convingă societatea că are o echipă profesionistă, care ar putea conduce Guvernul. Orice tentativă a Maiei Sandu de a se eschiva de la această obligațiune poate duce la un impeachment propus de socialiști sau partidul lui Șor. Este clar că impeachmentul nu va trece, dar suspendarea din funcție poate avea loc”, mai spune Șevcenco.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).