Marcați
PSRM inițiază discuții cu fracțiunile parlamentare pentru organizarea alegerilor anticipate
PSRM a invitat toate fracțiunile din Parlament la discuții informale pentru a stabili o foaie de parcurs cu acțiuni necesare pentru dizolvarea legislativului și organizarea alegerilor anticipate. Invitația a fost lansată de către vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea împreună cu liderul fracțiunii socialiștilor, Corneliu Furculița.

La discuțiile informale urmează să participe lideri de la cinci fracțiuni parlamentare: PSRM, PAS, PPDA, PDM, Șor. Scopul este să identifice acțiunile juridice pentru iniția dizolvarea Parlamentului. Procedurile legale sunt prevăzute în Constituție și trebuie respectate. Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc în 2021.

Totodată, trebuie să stabilim ce facem cu activitatea actualului guvern, fie demis și să fie în exercițiu, fie să fie numit un alt guvern, care să administreze țara în perioada alegerilor parlamentare anticipate. Când va fi agreat formula cu acțiunile juridice, planul va fi făcut public. Batrîncea a precizat că la aceste discuții poate participa și președintele ales, Maia Sandu.

PSRM a repetat că nu vor participa în formarea altor majorități parlamentare în actuala componență a Legislativului. Vlad Batrîncea a amintit cum actualul Guvern Chicu a fost supus unei moțiuni de cenzură pentru care au votat deputații PAS, PPDA, Șor și Pro Moldova.

Idea creării acestui grup de discuții a fost lansată astăzi de președintele țării, Igor Dodon, care l-a propus pe Vlad Batrîncea să reprezinte PSRM.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).