Marcați
Comisia parlamentară a dat aviz pozitiv: Profesorii care vor avea ore suplimentare vor primi adaos la salariu
Cadrele didactice care vor avea ore suplimentare vor primi adaos la salariu. Potrivit rectificărilor bugetare, aprobate astăzi de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe cheltuielile pentru sistemul educației au fost majorate cu 140 de milioane de lei, dintre care 105 milioane de lei sunt prevăzuți pentru plata orelor suplimentare.

Totodată, conform unor modificări la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în cazul insuficienței de cadre, conducătorii instituțiilor de învățământ pot stabili un volum maxim de lucru de până la 1,5 norme didactice, iar pentru cadre didactice din învățământul artistic – până la 2 norme. Cadrele didactice cu funcții de conducere vor avea dreptul la până la 0,5 din norma didactică.

După expirarea primului semestru al anului, Guvernul ar putea extinde termenul de aplicare a acestor prevederi.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).