Marcați
Igor Dodon: Doar o majoritate parlamentară formalizată poate înainta un candidat la funcția de prim-ministru
Președintele Igor Dodon a salutat decizia Curții Constituționale, privind candidatul unei majorități parlamentare formalizată la funcția de prim-ministru. Șeful statului consideră că decizia a fost necesară, chiar dacă este una întârziată. Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unui briefing de presă.

“Vreau să salut această decizie. O consider întârziată, dar necesară. Președintele țării nu poate fi suspendat pe cinci minute și transmise competențele speakerului sau premierului așa cum se proceda în timpul lui Plahotniuc”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului s-a referit și la procedura de înaintare a candidaturii la funcția de prim-ministru.

“Curtea a spus un lucru foarte important – majoritatea parlamentară formalizată poate înainta o candidatură pe care președintele să o accepte. Majoritatea parlamentară formalizată, conform legislației în vigoare, se anunță la ședința Parlamentului. Cred că în acest Parlament o astfel de majoritate formalizată fără participarea PSRM este imposibilă”, a declarat Igor Dodon.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).