Marcați
Premierul a anunțat că în țară sunt în plină desfășurare proiectele de reconstrucție a drumurilor naționale dar și locale
Premierul Ion Chicu a declarat că actuala conducere a țării se ține de cuvânt și, așa cum a anunțat la sfârșitul anului trecut, acum în țară sunt în plină desfășurare proiectele de reconstrucție a drumurilor naționale dar și locale. Potrivit premierului, aceste proiecte contribuie atât la modernizarea infrastructurii drumurilor, dar și la crearea a noi locuri de muncă pentru cetățenii țării.

”Au început reparațiile și în interiorul localităților. Este acea activitate pe care am anunțat-o în momentul învestirii acestui Guvern.

Ne bucurăm că, pe de o parte, infrastructura drumurilor va avea o altă față, iar pe dea altă parte, aceste investiții înseamnă locuri de muncă și salarii pentru cetățeni”, a spus Chicu.

Amintim, președintele Igor Dodon a declarat că orice kilometru de drum reparat va fi verificat, iar acolo unde nu se va asigura calitatea ”vor fi rupte capete”. Șeful statului a declarat la emisiunea ”Președintele răspunde” că, în acest an, pentru reparația drumurilor naționale și locale din buget este alocată suma de 3 miliarde de lei.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).