Marcați
Venituri de peste 23 de miliarde de lei
Serviciul Fiscal şi cel Vamal au asigurat, în cinci luni ale acestui an, venituri la bugetul public național de peste 23 de miliarde de lei. Cea mai mare parte, de 15,2 miliarde de lei, îi revine Serviciului Fiscal. Peste 61 la sută din veniturile totale au fost transferate în bugetul de stat.

La bugetul de stat au fost asigurate venituri în mărime de 14,4 miliarde de lei. În acelaşi timp, colectările la bugetul asigurărilor sociale de stat au crescut cu peste 374 de milioane de lei şi s-au cifrat la 5,6 miliarde. În Fondul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală au fost virate 1,9 miliarde de lei. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, este vorba de o creștere cu 56,5 milioane de lei. Şi veniturile la bugetele locale au crescut cu aproape 200 de milioane de lei şi s-au cifrat la 1,5 miliarde.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).