Marcați
Igor Dodon efectuează o vizită de lucru în Cahul și Cantemir
Președintele țării continuă vizitele de lucru în regiunile țării. Astăzi șeful statului a mers în raioanele de sud: Cahul și Cantemir. Tradițional, Igor Dodon va avea întrevederi cu autoritățile locale, agenții economici, va vizita spitalele raionale, veteranii și familiile numeroase.

La Cahul șeful statului a avut o întrevedere cu Marcel Cenușă, președintele raionului, cu care a discutat problemele social-economice din regiune, inclusiv cele din agricultură. În mod special, interlocutorii au vorbit despre situația epidemiologică. O atenție sporită a fost acordată procesului de realizare a proiectelor de infrastructură din raion. Igor Dodon a dat asigurări că actuala conducere a țării va acorda tot sprijinul necesar în acest sens.

În continuare, Președintele a mers la spitalul raional Cahul, pentru a se documenta la fața locului cu măsurile întreprinse în vederea combaterii răspîndirii virusului COVID-19. Instituția medicală are o capacitate de 334 de paturi, iar în prezent, aici se tratează 32 de pacienți infectați cu coronavirus, alții șapte se află sub monitorizare.

Pe perioada epidemiei, în raionul Cahul au fost testate 1001 persoane, dintre care 230 au fost diagnosticate pozitiv, 61 s-au vindecat, patru au decedat.

Șeful statului a adresat mulțumiri administrației și personalului spitalului pentru eforturile colosale pe care le depun în lupta cu pandemia și le-a comunicat despre decizia de a declara anul 2020 – Anul Lucrătorului Medical, drept recunoștință pentru contribuția lor enormă în protecția sănătății publice. Totodată, Igor Dodon a oferit unui grup de medici, Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova.

presedinte.md
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).