Marcați
Proiecte de modernizare în Capitală
”Piața Centrală” din Capitală va fi modernizată. Autoritățile locale elaborează un concept de reamenajare și funcționare a acestei întreprinderi municipale, în conformitate cu modelul piețelor altor țări, cu pavilioane și hale separate. De asemenea, a fost elaborat documentul privind comerțul stradal în Capitală, al cărui scop este asigurarea cadrului legal pentru prevenirea vânzărilor neautorizate.

Conceptul de modernizare a întreprinderii municipale ”Piața Centrală” va fi supus dezbaterilor publice. Autoritățile vor mai prezenta un concept privind reamplasarea celor aproape patru mii de gherete, care afectează aspectul estetic al orașului.

De săptămâna viitoare va fi disponibilă și prelucrarea online a demersurilor pentru obținerea documentelor de urbanism, ceea ce va reduce riscurile de corupție.

Primăria Capitalei urmează să elaboreze și un proiect privind gestionarea și amenajarea parcărilor, dar și un raport privind amplasarea publicității stradale.

Până la sfârșitul săptămânii, în Capitală va fi prezentat proiectul de modernizare a scuarului Mihai Eminescu de pe bulevardul Ștefan cel Mare.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).