Marcați
OSCE: Chișinăul și Tiraspolul trebuie să se întîlnească în formatul ”1+1”
Primul pas care trebuie făcut în prezent în vederea reglementării conflictului transnistrean este reluarea întrevederilor grupurilor de lucru și a reprezentanților politici în formatul ”1+1”. Declarația a fost făcută de reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru procesul de reglementare transnistreană, Cord Meier-Klodt.

Oficialul a menționat că a primit semnale pozitive din partea reprezentanților atît ai Chișinăului, cît și ai Tiraspolului privind disponibilitatea de a relua dialogul cît mai curînd.

"Am constatat devotamentul pentru avansarea procesului la toate nivelurile. Este vorba despre grupuri de lucru, care stau la baza procesului, care duc spre întrevederi la nivelul "1+1" şi, în continuare, spre negocieri politice în formatul "5+2", a declarat Cord Meier-Kold.

Amintim că cele mai recente negocieri în formatul "5+2" au fost organizate în vara anului 2014.

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).