Marcați
Igor Dodon cere instituirea stării de urgență: Este necesar să luăm această măsură pentru ca instituțiile statului să poată acționa cât de rapid
Șeful statului, Igor Dodon, i-a cerut Guvernului să facă un demers către Parlament pentru a fi instituită starea de urgență în toată țara. Despre aceasta președintele a anunțat în adresarea sa către națiune.

„Este necesar să luăm această măsură pentru ca instituțiile statului să poată acționa cât de rapid posibil, să nu aibă impedimente birocratice, iar în cazul în care ne vom confrunta cu o creștere alarmantă de cazuri în anumite zone, să putem lua imediat măsurile impuse privind izolarea focarelor. Îi asigur însă pe toți cetățenii că măsurile luate vor fi comunicate și explicate detaliat, așa încât să se poată adapta cât mai bine la ele”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit legii, starea de urgență se declară la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova sau a Guvernului. Durata stării de urgenţă nu va depăşi 60 de zile. În funcţie de evoluţia situaţiei, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul poate solicita Parlamentului prelungirea sau reducerea duratei stării de urgenţă, precum şi extinderea sau restrângerea ariei de acţiune a acesteia.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).