Marcați
Piața centrală are un nou director
Directorul ”Pieței Centrale” din Capitală, Iurie Vasilenco, și-a dat astăzi demisia. La rândul său, primarul general, Ion Ceban, l-a numit în acest post pe Ion Pântea. Noul administrator este jurist de profesie și va deține acest post până la organizarea de către autoritățile municipale a unui concurs.

După prezentarea noului șef interimar al ”Pieței Centrale”, Ion Ceban a dat indicații ca, în termen de două luni, să fie creat un registru electronic al amplasării locurilor de comercializare.

Potrivit lui Ion Ceban, ”Piața Centrală” are nevoie de ordine, iar una dintre principalele probleme de la întreprindere este perceperea ilegală a taxei lunare de aproximativ 100 de euro de la fiecare masă.

"Trebuie să fie făcută inventarierea a tuturor celor care activează în ”Piața Centrală”. Trebuie să vedem cine și cum a acaparat aici, începând cu terenuri și terminând cu clădiri. Astăzi am vorbit și cu cei din domeniul IT să găsim o soluție pentru a lua la evidență absolut toate locurile de vânzări. 4 mii de locuri de vânzări, pavilioane și să numai auzim că cineva percepe taxe", a spus el.

Iurie Vasilenco a fost numit în funcția de director interimar al ”Pieței Centrale” la sfârșitul lunii iunie a anului trecut, printr-o dispoziție semnată de primarul general interimar Ruslan Codreanu.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).