Marcați
Chicu: Vom readuce polițistul de sector
Polițistul de sector va reveni în fiecare localitate. Asta va permite micșorarea nivelului infracțional și îi va disciplina pe cetățeni. De această părere este premierul Ion Chicu. El a anunțat că Ministerul Afacerilor Interne va pregăti un program pentru care Guvernul va aloca mijloacele financiare necesare, inclusiv pentru majorarea salariului pentru sectoriști.

Potrivit premierului, sporirea nivelului infracțional este inclusiv o consecință a faptului că poliția nu mai ține sub control situația din localități. Mai exact, odată cu reformarea poliției, în perioada 2011-2012, a fost exclusă funcția de sectorist, a explicat Ion Chicu.

"Acum, nimeni nu mai interacționează cu cetățenii. Cetățenii nu mai știu unde să sune, în caz de probleme. Iată, noi am solicitat ministerului, în câteva săptămâni, să pregătească acest program. Noi vom restabili în fiecare localitate polițistul de sector, care va avea pașaportul fiecărui locuitor, va ști fiecare cu ce se ocupă, ce gânduri are, mai ales în partea de tineret. Sunt necesare mijloace importante pentru aceasta. În primul rând, vom majora substanțial salariul, trebuie de atras mulți oameni acolo, pentru că avem un polițist la patru sate", a menționat premierul.

Premierul a mai anunțat că, marți, 21 ianuarie, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, la care va fi discutată situația din țară, la capitolul infracționalitate, dar și cea privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și privatizarea companiei ”Air Moldova”.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).