Marcați
Circul va prinde un nou suflu
Circul din Chişinău va renaşte. Lucrările de reconstrucţie a acestuia vor începe vara viitoare. Expertiza tehnică, efectuată în ultimele luni, a confirmat că edificiul poate fi reparat. Ulterior, inginerii vor indica exact ce lucrări sunt necesare, pentru a repune clădirea în circuitul artistic.

Pe timpuri, această sală era plină de zâmbete de copii, iar pe arenă erau prezentate, timp de o lună, peste 50 de spectacole. În anul 2004, Circul a fost închis pentru reparaţii, iar de atunci, de 15 ani, aici nu mai sunt organizate spectacole. Întrebarea privind reparaţia circului reapare în fiecare an.

Întuneric, frig, umezeală, geamuri sparte şi vântul care fluieră ameninţător. Este imaginea dezolantă de la circ. Scena mare este utilizată doar pentru repetiţii, iar spectacolele se desfășoară în sala mică, unde sunt doar 300 de locuri. Directorul Circului din Chişinău, Alexandru Rusu, enumeră problemele ce necesită soluţionare în primul rând:"Aceste vitralii deja sunt vechi. Încălzire nu este, toate comunicațiile sunt învechite. Unele țevi s-au spart".

Pe parcursul anilor, clădirea a fost vandalizată în repetate rânduri. Pe lângă, reparaţia capitală este importantă păstrarea desenelor originale şi sculpturilor de pe pereţi, dar şi a mozaicului, care sunt adevărate opere de artă, menţionează conducătorul circului.

Circul din Chișinău a fost inclus în lista celor mai frumoase obiecte de arhitectură ale Europei din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Lucrările de reparație capitală a clădirii și de renovare a arenei Circului vor fi realizate cu ajutorul donatorilor europeni. Pentru acest proiect, Uniunea Europeană a alocat aproape două milioane de euro, inclusiv peste un milion și jumătate de euro pentru lucrările ce urmează să înceapă în iunie 2020. Specialiștii deja au probele din construcțiile de beton, pentru a verifica starea materialului și rezistența clădirii în cazul cutremurelor. Compania care a câștigat licitația pentru expertizarea tehnică i-a antrenat în acest proces pe cei mai buni specialiști din țară. Unul dintre ei este Ala Kiricenko. Ea și colegul său, Semion Șoheid, sunt autorii proiectului Circului. Acum, Ala Kiricenko va reconstrui ceea ce a proiectat pe vremuri.

Oamenii care mergeau, pe vremuri, la Circul din Chișinău își amintesc și acum cu nostalgie de spectacolele extraordinare de pe marea arenă. Ei spun că, de când instituția, practic, s-a închis, copiii lor nu mai știu ce înseamnă un circ adevărat.

În 2020 va fi anunțat concursul internațional pentru selectarea companiei care va proiecta imobilul și va ține cont de posibilitatea transformării circului într-un centru multifuncțional. Asta înseamnă că, pe lângă prezentările circului, vor putea fi organizate concerte, evenimente sportive și expoziții. Actualul sediu al Circului din Chișinău a fost construit în 1981.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).