Marcați
La Spitalul ”Sfânta Treime” din Capitală au fost modernizate trei secții
Trei secții ale Spitalului clinic municipal ”Sfânta Treime” au fost redeschise după reparație capitală. Lucrările au fost executate atât în saloanele pentru pacienți, cât şi în sălile de proceduri și operații. De asemenea, a fost instalat echipament medical modern. Valoarea lucrărilor este de 7,5 milioane de lei. Din această sumă, 7,1 milioane de lei au fost alocate din bugetul Capitalei, iar restul sumei - din bugetul spitalului.

Șeful Secției Ginecologie a Spitalului clinic municipal ”Sfânta Treime”, Ion Cazacu, a declarat că dotarea și reparația acestei subdiviziuni a avut loc pentru prima dată în ultimele câteva decenii:"Desigur, condițiile hoteliere contează pentru pacienți, condițiile de lucru a angajaților tot este un plus, pe lângă asta. Vreau să aduc mulțumiri, la toți participanții. Un lucru mare care s-a efectuat pentru secția noastră, fiindcă de 34 de ani, pentru prima dată se face așa o investiție serioasă".

Potrivit șefului Departamentului Urgență al spitalului, Valeri More, au fost amenajate mai multe săli de primire în funcție de gravitatea pacientului, dar și rampa de acces pentru ambulanțe.

"Pacienții în stare critică nimeresc în zona roşie. Îi stabilizăm, dacă este necesar, îi intubăm, facem analizele necesare pentru stabilirea diagnozei. Este stabilită diagnoza şi, respectiv, tratamentul şi este transferat în secția de profil", a spus el.

Redeschiderea celor trei secții face parte dintr-un proiect amplu de modernizare a Spitalului municipal ”Sfânta Treime”, cu un buget de aproape 18 milioane de lei, a precizat directorul instituției medicale, Oleg Crudu.

La redeschiderea celor trei secții a participat şi viceprimarul Capitalei, Victor Chironda, care a anunţat că vor urma şi alte proiecte de modernizare.

"Din câte am văzut, în săli, secții, la primiri, totul este la un nivel înalt, european. Vom dezvolta mai departe spitalele noastre şi vom oferi cele mai bune servicii la noi în ţară", a specificat Chironda.

Şi pacienţii apreciază calitatea lucrărilor şi noile condiții din spital.

Lucrările de reparație a celor trei secții de la Spitalul ”Sfânta Treime” au durat patru luni.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).