Marcați
Igor Dodon a decorat un grup de angajați ai întreprinderii ”Macon”
Combinatul de materiale de construcții ”Macon” din Capitală a împlinit în acest an 120 de ani de la înființare. Cu această ocazie, președintele țării, Igor Dodon, i-a conferit Ordinul ”Gloria Muncii”. De asemenea, mai mulți angajați s-au învrednicit de distincții de stat. Întreprinderea produce peste 70 la sută din cărămida de pe piața internă și 100 de procente din argila expandată.

Întreprinderea ”Macon” a fost fondată în 1899, iar din 1944 a fost înregistrată marca comercială ”Macon”. În anul 2018, combinatul a contribuit la bugetul republican, local, cel al asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale cu o sumă de aproximativ 33 de milioane de lei. Astfel de întreprinderi necesită sprijin din partea statului, a declarat președintele Igor Dodon.

"Faptul că în această întreprindere se investește, această întreprindere este funcțională, eu consider că astfel de întreprinderi trebuie susținute. De aceea, faptul că am venit să vă susțin, este un mesaj către toți producătorii autohtoni, către toate întreprinderile și către toți agenții economici care sunt gata să creeze locuri de muncă", a declarat Igor Dodon.

În contextul împlinirii a 120 de ani de la înființare a întreprinderii ”Macon”, șeful statului i-a conferit distincții de stat unui grup de angajați. Patru au primit medalia ”Meritul Civic”, iar doi s-au învrednicit de titlul ”Om Emerit”.

"Noi trebuie să creăm toate condițiile necesare pentru a proteja producătorii autohtoni. Ceea ce putem noi să producem, dar cărămida putem noi să o producem, nu să vină de undeva care să ne facă concurență neloială și pe piața internă, cred că cunoașteți despre ce este vorba, conducerea cunoaște destul de bine", a mai adăugat Igor Dodon.

Directoarea generală interimară a întreprinderii, Irina Ivașcenko, i-a mulțumit președintelui țării pentru înalta apreciere.

"În spatele acestor cifre impresionante, despre numărul cărămizilor pe care le producem, despre impozitele pe care le plătim, este lucrul cel mai important - oamenii, oamenii care lucrează aici. Vreau să vă spun că sunt puține întreprinderi, puține colective care se pot mândri cu astfel de veterani de care avem noi. Iată, domnul Gherasim Arcadievici, pe care l-ați menționat, lucrează la această întreprindere de 61 de ani. Să dea Domnul să trăiască un om 61 de ani, dar să lucrezi 61 de ani este un rezultat impresionant și noi avem mulți astfel de oameni", a specificat Irina Ivașcenko.

Întreprinderea ”Macon” are 320 de angajați.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).