Marcați
Moldovagaz are un nou Consiliului de Observatori
Adunarea generală extraordinara a acționarilor SA ,,Moldovagaz” a ales astăzi, 20 septembrie, noua componență a Consiliului de Observatori. Este vorba despre Elena Burmistrova, Serghei Kuzneț, Victor Valov, Ghenadie Abașchin, Adrian Lupușor și Călin Negură, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Moldovagaz, în cadrul primei ședințe a Consiliului de Observatori, președinte al acestuia a fost aleasă Elena Burmistrova, iar vicepreședinte – Adrian Lupușor.

Noua componență a Consiliului de Observatori a dat asigurări că va susține misiunea Moldovagaz de a asigura furnizarea fiabilă a consumatorilor Republicii Moldova cu gaze naturale, precum și tranzitul de gaze naturale prin teritoriul țării în volume depline.

Consiliul de Observatori „va depune eforturi pentru îmbunătățirea indicatorilor financiari, crearea mecanismului de gestionare eficientă a patrimoniului, reglementarea datoriilor creditoriale, precum și soluționarea altor probleme din sectorul gazelor naturale”.

La Adunarea generală extraordinara a acționarilor, Moldovagaz au fost prezenți 41 de acționari, care sunt proprietarii a peste 13,184 milioane de acțiuni, ceea ce constituie 98,93% din numărul total de acțiuni cu drept de vot.

IPN
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).