Marcați
Rețineri în sudul țării
Patru persoane sunt suspectate că ar fi încercat să influențeze decizia finală a procurorilor, într-un dosar penal intentat pentru trafic de droguri. Bănuiții au fost reţinuți de ofițerii Direcției Generale teritoriale Sud a Centrului Național Anticorupție. Printre ei şi un fost poliţist şi un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Cahul.

Cei patru sunt suspectaţi că ar fi cerut de la denunțător 5.000 de euro, sub pretextul că ar avea influenţă asupra anchetatorului şi procurorului care conduce urmărirea penală. Până la urmă, au redus la 2.000 de euro pretențiile financiare, iar banii au fost transmiși în două tranșe. Pentru astfel de acțiuni, legislația prevede amendă în mărime de la 3.000 până la 4.000 de unităţi convenţionale sau închisoare de la doi la șase ani.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).