Marcați
Igor Dodon va efectua o vizită la Paris, în luna noiembrie
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Prințul Louis Alphonse de Bourbon din Franța, care participă la cea de-a XII-a ediție a Congresului Mondial al Familiilor. Prințul Louis Alphonse este membru al Casei regale de Bourbon și unul dintre actualii pretendenți la tronul Franței.

Șeful statului i-a mulțumit înaltului oaspete pentru acceptul de a vizita Moldova și de a participa la Congresul Mondial al Familiilor. Președintele și Prințul au fost unanimi în opinia că protejarea și promovarea valorilor noastre tradiționale, a familiei tradiționale, este un obiectiv comun.

Igor Dodon a menționat relațiile bune diplomatice, economice, comerciale, culturale etc., stabilite între țările noastre. Totodată, șeful statului a spus că în Franța se află o comunitate mare de moldoveni care s-au integrat cu succes în societatea franceză.

Președintele a mai remarcat faptul că Moldova face parte din Organizația Internațională a Francofoniei și l-a informat pe Prinț că va participa la lucrările Summit-ului Francofoniei, care se va desfășura în octombrie, anul curent, la Erevan, Armenia.

De asemenea, Igor Dodon a subliniat că la invitația președintelui Republicii Franceze Emmanuel Macron, în luna noiembrie, va întreprinde o vizită la Paris.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).