Marcați
Igor Dodon a decretat 2019 drept Anul Familiei
Capitala noastră găzduiește, în premieră, Congresul Mondial al Familiei. Evenimentul cu genericul ”Estul și Vestul se unesc în promovarea valorilor familiale” a fost inaugurat astăzi de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, sub a cărui egidă se desfășoară forumul. Cea de-a XII-a ediție a Congresului Mondial al Familiei a întrunit sute de oameni din peste 40 de țări.

Șeful statului i-a salutat pe membrii delegațiilor din străinătate. Congresul Mondial al Familiei este una dintre cele mai reprezentative platforme internaționale pentru apărarea valorilor tradiționale ale familiei, a declarat președintele Igor Dodon.

”Familia este pentru noi toți cea mai importantă instituție socială. Anume în familie se formează personalitatea umană. În familie are loc transmiterea experiențelor spirituale, culturale, sociale acumulate de generațiile anterioare. Creștinii numesc familia ”mica biserică”. Și asta pe bună dreptate. Or, în familie se însușesc primele noțiuni despre bine și rău, despre cei din jur, despre motivul pentru care am venit în această lume, despre scopul vieții”, a declarat Igor Dodon.

Igor Dodon și-a exprimat regretul că instituția familiei este supusă, în ultimul deceniu, atacurilor din mai multe părți. Cele mai grave sunt promovate inclusiv de organizații internaționale. În Moldova, un pericol pentru instituția familiei este și criza economică și de nivelul de trai extrem de scăzut din țara noastră, a spus președintele Igor Dodon.

”Mulți concetățeni, fiind în imposibilitatea de a găsi aici un loc de muncă remunerat decent, sunt nevoiți să-și caute de lucru în străinătate. Ca urmare, familiile se dezintegrează. Soții nu se văd cu alții. Copiii sunt lăsați în grija bunicilor, devenind orfani sociali cu părinți vii. Din cauza instabilității financiare, tinerii nu se grăbesc să aibă copii. Mulți decid să întrerupă sarcina, fără să se gândească la consecințele acestui pas. Ca rezultat, în țara noastră, procesele de depopulare capătă amploare”, a menționat șeful statului.

Statisticile oficiale arată că situația în țara noastră se agravează constant. În clasa întâi au mers în acest an aproximativ 35 de mii de copii, cu un sfert mai puțin față de acum cinci ani, iar numărul studenților s-a diminuat cu 30 la sută. În cei 27 de ani de independență, din Moldova a emigrat o treime din populație, iar potrivit celor mai recente pronosticuri demografice, țara ar putea să piardă peste un milion de oameni, până în 2050, a atenționat șeful statului.

”Aceasta este problema numărul unu. O catastrofă pentru noi, pentru cetățenii acestei țări. Trebuie, în primul rând, să ne schimbăm atitudinea noastră și a societății față de familie și față de problemele asupra cărora am atenționat. În acest scop, filosofia care vizează consolidarea instituției familiei, bazată pe prioritatea valorilor tradiționale ale familiei, ar trebui să fie o alternativă la ideologia antifamilială, atât de des propagată. Motto-ul nostru este: Fiecare copil trebuie să fie crescut și educat doar în familie, iar familia este exclusiv o alianță dintre un bărbat și o femeie, tată și mamă. Suntem dispuși să prezentăm un program național cuprinzător, care să sprijine familia și să promoveze valorile familiei în societate”, susține Dodon.

Pentru consolidarea familiei, Igor Dodon a decretat 2019 drept Anul Familiei.

”Anul viitor, Republica Moldova va sărbători cea de-a 660-a aniversare a statalității sale. Viitorul oricărei țări și prosperitatea statului nu depind doar de situația economică, dar și de starea generală a societății, de situația demografică, de tendințele de creștere sau de diminuare a populației, de numărul de familii complete, pentru care au fost create toate condițiile pentru creșterea copiilor. Vom face tot posibilul, inclusiv prin politica de stat în acest domeniu, să consolidăm toate inițiativele sănătoase, toate organizațiile și comunitățile pentru un singur scop – fortificarea instituției familiei. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a conchis Președintele țării.

Congresul Mondial al Familiei întrunește sute de organizații, zeci de mii de activiști și milioane de adepți de pe toate continentele.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).