Marcați
Festivalul Familiei va avea loc pe 15 mai la Chișinău
Președintele Igor Dodon a convocat o ședință de lucru cu privire la organizarea unui șir de activități cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, marcată pe 15 mai.

În urma discuțiilor părțile au convenit asupra organizării sub egida Președintelui Republicii Moldova a Festivalului Familiei în mai multe localități ale Moldovei.

Astfel, pe data 12 mai Festivalul Familiei va avea loc la Comrat, pe 13 mai - la Bălți, și pe data de 15 mai la Chișinău. În contextul acestor evenimente, pe data de 21 mai, la invitația lui Igor Dodon, la Chișinău va veni președintele Organizației Internaționale pentru Familie, Brian Brown.

În cadrul manifestațiilor, șeful statului va anunța mai multe inițiative legislative cu privire la susținerea familiilor.

Totodată, Igor Dodon a salutat inițiativa Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldovei de a organiza, la 12 mai a.c., un Marș pentru susținerea familiei tradiționale, eveniment la care, șeful statului intenționează să participe.

”Invit toată lumea să se alăture acestor evenimente culturale care vor include un program distractiv atît pentru copii, cît și pentru maturi și are drept scop promovarea valorilor familiei tradiționale”, a menționat Igor Dodon.

Amintim că pe data de 14-16 septembrie, la Chișinău în premieră va avea loc Congresul Mondial al Familiilor la care vor participa circa 2000 de persoane din peste 50 de state. Totodată la invitația Președintelui Igor Dodon, la Congres va participa Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril, și un înalt reprezentant al Vaticanului.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).