Marcați
Consilierii PSRM în CMC au prezentat rezultatele înregistrate în ultimii trei ani
Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău, candidatul la funcția de primar general al capitalei, Ion Ceban, împreună cu consilierii municipali PSRM, au prezentat activitățile fracțiunii din ultimii trei ani, în cadrul conferinței de presă, din 19 Martie.

Ion Ceban a menționat că principalele probleme ale capitalei s-au acumulat în ultimii 10 ani, în perioada mandatelor primarului general, Dorin Chirtoacă.

În primul rînd, este vorba despre lipsa unei strategii de dezvoltare a capitalei și lipsa efectivă a unui plan general, a planurilor zonale.

“Am fost martori la zeci de cazuri de înstrăinare și distrugere a clădirilor grădinițelor și școlilor. Terenurile aflate sub acestea au fost mai tîrziu vîndute pentru construcția de clădiri rezidențiale, iar acest lucru se întîmplă de mai mulți ani.

Vedem în ce haosul este transportul public, ambuteiaje, schimbări de itinerare absolut neargumentate, care se faceau la nesfîrșit, reabilitatea necalitativă a drumurilor”, a spus Ion Ceban.

Liderul socialiștilor în CMC a menționat creșterea multiplă a prețurilor și tarifelor pentru această perioadă, care a afectat persoanele social vulnerabile: pensionarii, persoanele cu dizabilități, familiile numeroase nu au putut să plătească pentru servicii, în special în sezonul rece.

Ion Ceban a atras atenția asupra faptului că toate aceste aspecte pe de o parte, sunt rezultatul managementului defectuos, iar pe de altă parte, a corupției, nepotismului, a traficului de influență din cadrul primăriei Chișinău.

„Corupția a fost și rămîne problema incurabilă a Primăriei, oamenii așteaptă ani pentru decizii care nu sunt adoptate în mod legal și pentru care sunt forțați să plătească mită,“ a spus candidatul.

Ion Ceban a reamintit despre votarea la pachet din cadrul ședinței consiliului municipal din 19 Mai 2015, cînd 800 de decizii privind arendarea terenurilor au fost votate. Atunci a avut loc un furt masiv de terenuri.

Toate acestea generează conflicte între chiriași, pierderea terenurilor municipale, cele mai multe dintre care nu pot fi restabilite, deoarece unele parcele au schimbat proprietarii de mai multe ori.

Ion Ceban a vorbit despre acțiunile întreprinse de fracțiunea PSRM în consiliul municipal pentru ameliorarea situației din capitală.

“Am renunțat complet la voturile la pachet, s-a luptat pentru fiecare decizie și pentru fiecare proiect. La cererea noastră, ședințele comisiei au început să fie difuzate în direct. Realizarea proiectului de vot electronic. Am suspendat numeroase proiecte de construcții ilegale, încercăm să ne asigurăm că terenurile sunt achiziționate exclusiv în urma licitațiilor”, a declarat șeful fracțiunii PSRM.

Potrivit lui Ion Ceban, timp de aproape trei ani, consilierii au depus mai mult de 2 mii de plîngeri către organele de drept, au recepționat și au prelucrat peste 8000 de demersuri în diferite instanțe dintre cele 11 mii de petiții de la cetățeni, cu care consilierii fracțiunii se întîlnesc săptămînal.

O altă realizare a socialiștilor este creșterea plafonului pentru compensații pentru căldură de la 2 mii lei la 3 mii de lei, precum și recalcularea căldurii pentru 34 mii de familii. Compensațiile pentru apă sunt primite de 33.869 mii de persoane. În plus, oamenii primesc compensații și pentru gunoi. A fost realizată și o creștere suplimentară la salariile angajaților din grădinițe cu 50%, 2.700 de persoane primesc un bonus la salariu.

Trebuie menționat faptul că, în ciuda deciziei guvernului de lichidare a fondului social, consilierii fracțiunii PSRM s-au asigurat ca oamenii în continuare să primească asistență adecvată. Au obținut plata de 2 mii de lei pentru nașterea celui de-al treilea copil și ulterior pentru următorii copii. Patru mii de oameni mănîncă în cantinele sociale. Persoanele cu probleme de vedere vor primi tonometre sonore, iar o mie de oameni vor avea ocazia să beneficieze de proteze la ochi. Încă o decizie amînată a fost acordarea taxei de 120 de lei pentru îngrijirea mormîntului.

Socialiștii au reușit să achiziționeze 50 de autobuze pentru Chisinau, următoarea etapă fiind asamblarea autobuzelor în capitală, ceea ce va reduce din lipsa transportului public.

O altă realizare a fracțiunii este introducerea, la inițiativa socialiștilor, a proiectului privind sistemul electronic de achiziții publice pentru sume mici.

Socialiștii au început un proiect de amenajare a 300 de curți și instalarea a 42 de terenuri de joacă.

“Fracțiunea are sute de inițiative, la care lucrăm zilnic în toate domeniile. Aceste inițiative vizează rezolvarea problemelor orașului”, a subliniat Ion Ceban.

De asemenea, Ion Ceban a solicitat tuturor candidaților pentru funcția de primar să discute exclusiv despre problemele municipalității.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).