Marcați
Înscrierea copiilor la grădiniță, se va face, de astăzi, doar on-line
Părinţii care doresc să-şi înscrie copiii la una din grădiniţele din capitală, o pot face, de astăzi, doar prin intermediul serviciului on-line www.egradinita.md.

Potrivit viceprimarului de Chişinău, Ruslan Codreanu, serviciul public on-line de înscriere a copiilor în instituţiile de învăţământ preşcolar, www.egradinita.md, este funcțional și va fi dezvoltat în continuare. „Trecerea la sistemul on-line de înscriere a copiilor în instituţiile de educaţie timpurie este un pas în eliminarea birocrației și a corupției pe segmentul respectiv", a subliniat viceprimarul Ruslan Codreanu.

În context, viceprimarul de Chişinău a făcut un apel către părinții cu copii de grădiniță să dea dovadă de înțelegere, în condițiile când acest an va fi unul de tranziție de la registrele pe hârtie la cele on-line, astfel că există probabilitatea de a fi admise anumite scăpări. Pentru a depăși aceste probleme, beneficiarii sunt chemați să-și verifice e-mail-urile și să completeze anumite date care sunt lipsă. De asemenea, pentru a asigura transferarea corectă a informației de pe hârtie pe registrele electronice, pe parcursul ultimelor 2 săptămâni au fost instruiți toți directorii de grădinițe pe subiectul dat.

Mai mult, serviciul www.egradinita.md oferă posibilitatea transferării copiilor de grădiniță de la o instituție la alta. După completarea cererii, părinții vor putea vizualiza locurile libere pe districtele în care solicitantul dorește să transfere copilul. În același timp, fiecare instituție de educație timpurie este obligată să publice sistematic numărul locurilor libere din grădiniță.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).