Marcați
Turcia va finanța integral lucrările de reparație a clădirii Președinției
Turcia va finanța integral lucrările de reparație a clădirii Președinției, preconizate a fi finalizate pînă în luna mai 2018. Acest lucru a devenit posibil grație înțelegerilor anterioare cu Preeșdintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, la solicitarea lui Igor Dodon.

Acest subiect și alte chestiuni au fost discutate la întrevederea dintre Igor Dodon și viceprim-ministrul Republicii Turcia, dl Hakan Çavuşoğlu.

Potrivit șefului statului, ceremonia de inaugurare a sediului Președinției urmează să aibă loc în cadrul vizitei oficiale a Președintelui Republicii Turcia în Moldova, care va avea loc în mai 2018, la invitația mea personală.

De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost apreciat semnarea Acordului în domeniul securităţii sociale, așa cum a fost solicitat de către reprezentanții diasporei moldovenești în Turcia de mai mult timp, inclusiv în cadrul vizitei mele la Istanbul.

”Am mulțumit pentru asistenţa financiară şi tehnică acordată RM prin intermediul Agenţiei Turce pentru Cooperare şi Coordonare, pentru implementarea mai multor proiecte în diverse domenii la nivel național, dar și cel regional, cum ar fi proiectele și programele implementate în UTA Găgăuzia și alte raioane.

Turcia este un partener strategic pentru noi, atît pe dimensiunea bilaterală, cît și pe plan internațional”, a menționat Igor Dodon.
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).