Marcați
Acordurile de liberalizare a transportului cu Ucraina vor fi semnate până la finele anului
Până la sfârșitul anului curent, vor fi semnate acordurile cu privire la liberalizarea transportului auto și aerian dintre Republica Moldova şi Ucraina. Premierul Pavel Filip și omologul său ucrainean, Volodimir Groisman, au convenit asupra semnării documentelor în cadrul întrevederii pe care au avut-o marți, 28 noiembrie, în marja lucrărilor „Tbilisi Belt and Road Forum 2017”.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, oficialii s-au înțeles asupra creșterii, în anul viitor, a cotelor pentru transportatorii internaționali de mărfuri de la 43 până la 60 de mii de autorizații. Totodată, au convenit și asupra majorării termenului de aflare a conducătorilor auto internaționali din Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei. Aceștia vor avea posibilitatea să se afle pe teritoriul țării vecine mai mult de 90 de zile.

În altă ordine de idei, Pavel Filip a mulțumit părții ucrainene pentru demararea controlului comun al frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean. Acest fapt, potrivit Premierului moldovean, a permis luarea unor decizii importante în soluționarea conflictului transnistrean, între care și semnarea unor protocoale dintre Chișinău și Tiraspol în domeniul educației, al telecomunicațiilor și al agriculturii.

Totodată, Pavel Filip a menționat că Republica Moldova a îndeplinit deja toate procedurile interne pentru aplicarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, semnat la începutul lunii octombrie a.c., la Chișinău. „Cred că putem deja iniția lucrările de coordonare a proiectelor de deschidere a noilor puncte de control în comun la frontieră”, a declarat Prim-ministrul Republicii Moldova.

Premierii Pavel Filip și Volodimir Groisman au apreciat relansarea în octombrie curent a activității Comisiei comune de demarcare a frontierei de stat. Șefii de Guvern au convenit, de asemenea, să dinamizeze lucrările de coordonare a textului Acordului privind funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).