Marcați
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, Kazbek Taisaev şi liderul Partidului Comuniştilor din regiunea transnistreană, Oleg Horjan, în vizită la Președinție
Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu deputatul Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Kazbek Taisaev şi liderul Partidului Comuniştilor din regiunea transnistreană, deputatul Consiliului Suprem de la Tiraspol, Oleg Horjan.

În cadrul dialogului părțile au discutat situaţia politică internă din Moldova, evoluţia relațiilor moldo-ruse în contextul rezultatelor recentei reuniuni a Consiliului şefilor de stat ai CSI de la Soci şi procesul de reglementare a problemei transnistrene.

Totodată, președintele a menționat necesitatea activizării activităţii grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia, care nu s-a întrunit de mai mult timp. Decizia privind reluarea activităţii acestor grupuri a fost luată în urma întrevederii cu Preşedintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Veaceslav Volodin.

La finele lunii noiembrie, o astfel de întrevedere va avea loc la Chişinău. Se preconizează vizita în Moldova a unei delegaţii reprezentative a Dumei de Stat a Rusiei, din care vor face parte membri ai tuturor fracţiunilor din Parlamentul rus. Agenda mai prevede o vizită a delegaţiei ruse la Comrat şi Tiraspol.

Șeful statului și-a exprimat convingerea că, în pofida tuturor impedimentelor din partea regimului de la guvernare, relaţiile dintre Moldova şi Rusia se vor intensifica.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).