Marcați
Ministrul de externe nord-coreean amenință SUA cu 'o ploaie de foc'
Ministrul de externe nord-coreean Ri Yong-ho a avertizat că țara sa 'va face să plouă cu foc' asupra Statelor Unite ale Americii, în replică la 'declarațiile belicoase' ale președintelui american Donald Trump, care a amenințat recent la ONU cu distrugerea Coreei de Nord, informează joi EFE și AFP.

Șeful diplomației nord-coreene a făcut aceste declarații cu prilejul primirii unei delegații a agenției de presă TASS, care a vizitat Phenianul, potrivit presei nord-coreene de stat.

'Este voința fermă a întregii armate și a poporului Republicii Populare Democrate Coreea (RPDC, denumirea oficială a țării — n.r.) de a face să plouă cu foc peste SUA, care au amenințat să distrugă total RPDC', a spus Ri, citat într-un comunicat de agenția oficială nord-coreeană KCNA.

Ri l-a acuzat pe Trump că, 'prin declarațiile sale belicoase și nesăbuite de la ONU', 'a aprins fitilul războiului' împotriva Coreei de Nord. 'Iubitul nostru comandant suprem Kim Jong-un a avertizat deja în mod ferm că SUA trebuie să acționeze într-o manieră rațională și să înceteze să ne mai atace, dacă nu vor să fie umilite în fața lumii întregi, intrând în raza de acțiune a tirurilor noastre', a adăugat el.

'Guvernul republicii noastre a declarat deja în mai multe rânduri că orice tentativă de a ne sufoca sub pretextul punerii în aplicare a unei rezoluții care include sancțiuni echivalează cu un act de agresiune și de război', a amintit ministrul nord-coreean.

Ri a mai apreciat că programul nuclear nord-coreean este 'rodul valoros al luptei sângeroase a poporului coreean de a-și apăra destinul și suveranitatea țării în fața amenințării nucleare prelungite a imperialiștilor americani, și o valoroasă sabie justițiară'.

Ministrul de externe nord-coreean a asistat la Adunarea Generală a Națiunilor Unite în septembrie, în cadrul căreia, în discursul său, Trump a amenințat cu 'distrugerea totală a Coreei de Nord' pe fondul accelerării programelor balistic și nuclear nord-coreene.

Potrivit Casei Albe, Trump a examinat marți, împreună cu ministrul apărării Jim Mattis și cu șeful Statului Major al SUA, Joe Dunford, 'gama de opțiuni' de care dispun SUA în fața Coreei de Nord. Marți seară, șase avioane militare, între care două bombardiere grele ale Statelor Unite, au survolat Peninsula Coreeană, efectuând o simulare de tragere, în cel mai recent exercițiu de forță față de Coreea de Nord.

AGERPRES
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).