Marcați
Vaccinul antigripal a ajuns în Moldova
Cele 200 de mii de doze de vaccin antigripal donate Republicii Moldova de către Centrul de Vaccinări Echitate din SUA și produse de o companie chineză au ajuns în țară. Valoarea financiară a lotului este de aproximativ 1,8 milioane de dolari. În acest an doar persoanele cu risc sporit de îmbolnăvire își vor putea face vaccinul antigripal, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), vaccinul se află la Depozitul Național de vaccinuri din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică (CNSP), iar în perioada imediat următoare va fi distribuit instituțiilor medico-sanitare publice.

Ulterior va fi lansată campania de imunizare împotriva gripei sezoniere a contingentelor profesionale și cu risc sporit de îmbolnăvire (bolnavii cu boli cronice, lucrătorii medicali, angajații din cadrul trupelor de carabinieri și grăniceri, Serviciului Situații Excepționale și Serviciului Vamal, din instituțiile de asistentă socială, copiii din orfelinate etc.).

Medicația antigripală existentă în stoc la fiecare secție /spital de boli infecțioase se va administra doar la indicația medicului, în cazurile grave, sau la contractarea bolii de persoane cu factori de risc pentru complicații, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă.

Înainte de administrarea vaccinului antigripal, recomandarea este ca pacienții să facă un examen medical obiectiv pre-vaccinal. Vaccinul antigripal nu se va administra persoanelor cu reacții la oricare dintre componentele vaccinului și nici persoanelor care suferă de boli acute, boli cronice severe în acutizare, cu febră, și celor cu diagnostic de epilepsie necontrolată sau altă boală progresivă a sistemului nervos.

În sezonul gripal 2016-2017 au fost vaccinate împotriva gripei sezoniere 200 de mii de persoane. Cazuri letale au fost înregistrate la trei persoane cu patologii preexistente și nevaccinate împotriva gripei.

În ultimele două sezoane (2015-2017), loturile de vaccin oferite de Centrul de Vaccinări Echitate din SUA, care este un program al „The Task Force for Global Health” (150 de mii și, respectiv, 200 de mii de doze) au fost utilizate integral, iar efecte adverse severe nu s-au înregistrat. Republica Moldova cooperează cu „The Task Force for Global Health” din anul 2015.

IPN
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).