Marcați
Parcările şi spălătoriile auto din Capitală, verificate de polițiști
Ofițerii Serviciului investigare fraude economice al SII a IP Botanica din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, au documentat activitatea unor agenţi economici ce prestează servicii de spălătorii auto și parcări auto în sectorul Botanica, unde au fost depistate și ridicate: mijloace bănești necontabilizate, înscrisuri de ciornă, persoane neangajate în cîmpul muncii legal, precum și probe privind achitarea salariului în plic de către persoanele cu funcții de răspundere din cadrul întreprinderilor.

Materialele acumulate au fost transmise în adresa Serviciului fiscal de stat, cu solicitarea inițierii controalelor fiscale la întreprinderile menționate.

Ca urmare a controalelor fiscale efectuate, au fost constatate încălcări privind eschivarea de la calcularea și achitarea impozitelor în valoare de peste 300 mii lei, fiind emise decizii de încasare a impozitelor şi de aplicare a sancţiunilor.

Preventiv administraţia riscă amendă de pîna la 15 000 lei.
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).