Marcați
Dodon: Operaţiunea de pacificare de pe Nistru se desfăşoară la un nivel profesionist
Președintele Igor Dodon continuă inspectarea obiectelor militare din ţara noastră, în calitate de comandant suprem al Forțelor Armate. Astăzi, șeful statului a vizitat Compania infanterie independentă a Forțelor de Menținere a Păcii a Republicii Moldova, dislocată în satul Varniţa, raionul Anenii Noi. Igor Dodon s-a informat despre condițiile de trai ale militarilor, despre starea tehnică a bazei militare şi situația din Zona de Securitate.

În cadrul inspecției, șeful statului s-a convins că operațiunea de menținere a păcii la Nistru se desfășoară la un nivel înalt și corespunde sarcinilor stabilite în "Acordul cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova", semnat în 1992 de către țara noastră şi Rusia. Referindu-se la acest document, Igor Dodon a declarat:

”În urmă cu 25 de ani, acest Acord a pus capăt războiului fratricid de pe malurile Nistrului. Sunt convins că Acordul din 1992 trebuie să funcționeze în continuare, în conformitate cu prevederile pe care le conține. Operațiunea de pacificare, în formatul existent, trebuie să se desfășoare în continuare. Nimeni nu este în drept să împiedice rotația programată a pacificatorilor şi executarea sarcinilor ce le revin acestora privind menținerea păcii în regiune”, a subliniat șeful statului într-o postare pe facebook.

Igor Dodon a sugerat că, în cazul în are Guvernul și majoritatea parlamentară vor continua să insiste asupra anulării acestui acord, ar trebui să-și asume răspunderea pentru destabilizarea situației în regiune și pentru o posibilă reizbucnire a conflictului de la Nistru. Anterior, Igor Dodon a inspectat poligonul militar de la Bulboaca, baza aeriană de la Mărculești și depozitele de păstrare a armamentului din orașul Florești.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).