Marcați
Guvernul, în pragul unor schimbări grandioase
Premierul Pavel Filip a prezentat astăzi, în Parlament, raportul asupra activității Guvernului pentru 2016. El a declarat că, în curând, structurile guvernamentale urmează să treacă printr-un amplu proces de reformare, încât o treime dintre ministerele și agențiile de stat să fie desființate, iar prerogativele acestora vor fi preluate de către cele care vor fi păstrate.

În discursul său în fața aleșilor poporului, premierul Pavel Filip a declarat că au fost înregistrate creșteri, practic, în toate sectoarele economiei. De asemenea, Filip s-a lăudat că au fost ajustate salariile în educație și majorate indemnizațiile unice pentru tinerii profesori, iar pensiile au fost indexate cu 10 la sută.

”Dincolo de cifre, de calcule cu plus și minus și strategii. Importanți sunt oamenii și traiul lor. Guvernăm pentru oameni, nu de dragul guvernării. Menționez că, la 1 aprilie 20016, am reușit indexarea pensiilor cu 10%. O indexare am reușit și în primăvara acestui an. De asemenea, anul trecut, am majorat salariul minim garantat în sectorul real de la 1.900 de lei la 2.100 de lei și, din nou, am realizat o majorare asemănătoare în acest an. Am continuat să acordăm plăți de ajutor social. Și vreau să vă informez că peste 90 de mii au beneficiat de astfel de plăți”, a declarat Pavel Filip.

Deputații socialiști i-au reproșat premierului că discursul triumfalist pe care l-a ținut în Legislativ este rupt dintr-o realitate paralelă.

”Astăzi, stimați colegi, noi am auzit o relatare a prim-ministrului, parcă ar fi o relatare a unei povești de succes, dar, în realitate, dacă întrebăm cetățenii Republicii Moldova cum percep ei viața în această țară, atunci ei vor spune că trăiesc niște clipe ale unui film de coșmar. De ce nu ați vorbit dumneavoastră despre antireforma din domeniul pensiilor? Unde sunt acele majorări de pensii, nu indexarea cu 10%, dar acele majorări de 30-40 la sută, despre care ați vorbit în noiembrie-decembrie anul trecut? La acest capitol, cetățenii v-au pus o notă de doi ferm. Ați vorbit despre majorarea salariilor pedagogilor. Majorarea cu o sută de lei a salariilor credeți că este o realizare mare? După mine, este o bătaie de joc față de pedagogi”, a menționat deputatul PSRM, Vasile Bolea.

”Singurul lucru cu care se poate lăuda premierul este creșterea datoriei externe. Din 2008, datoria s-a dublat, ajungând până 186%. Pe parcursul unui an și jumătate, s-a micșorat salariul în sectorul public. Nu în ultimul rând, cea mai mare parte a anului s-a micșorat consumul. Anticipând o înrăutățire a situației, oamenii renunță la cele necesare. Și asta, după părea Guvernului, este un success”, a declarat socialistul Vladimir Odnostalco.

Guvernul Filip a fost învestit în 20 ianuarie 2016, în condiții de tensiune în societate și în contextul unor ample proteste antiguvernamentale. Executivul a depus jurământul în taină, la miez de noapte.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).