Marcați
Lista vinurilor moldovenești exportate în Rusia, extinsă de Rospotrebnadzor
Încă 20 de tipuri de vinuri produse în Republica Moldova, vor putea fi exportate în Federația Rusă. Potrivit unui comunicat al Serviciului pentru Protecția Drepturilor Consumatorilor din Rusia, este vorba despre producția combinatului ”Cricova”. Decizia a urmat după ce anterior, președintele țării, Igor Dodon, le-a solicitat experților Rospotrebnadzor să verifice, în mod prioritar, vinurile de la Cricova, pentru a le accepta pe piața rusească.

Rospotrebnadzor a anunțat că a emis încheieri pozitive în raport cu 20 de vinuri produse în Moldova. Este vorba despre cele produse de combinatul Cricova, care nu avea dreptul, până astăzi, să exporte producția pe piața rusească. Decizia este o consecință a demersului făcut de Igor Dodon în luna martie către Serviciul Pentru Protecția Drepturilor Consumatorilor din Federația Rusă. Atunci, o misiune de experți ai acestei instituții a verificat producția a 13 companii vinicole din țara noastră.

”Marea majoritate va fi acceptată. Am avut, astăzi, deja discuții cu reprezentanții din Federația Rusă că, de exemplu, Cricova, care până acum nu avea acces pe piața rusă, va primi acces, în timpul cel mai apropiat. Eu am insistat, în mod categoric, pentru Cricova, care este un combinat de stat și o valoare națională, să revină pe piața rusă”, a declarat Președintele Igor Dodon.

Acum câțiva ani, vinurilor moldovenești le reveneau peste 60 la sută din piața Rusiei. Din cauza politicilor și retoricii antirusești, promovate de politicienii proeuropeni de la Chișinău, producția vinicolă din țara noastră deține acum doar cinci la sută din piața tradițională. Situația s-a ameliorat însă după alegerea lui Igor Dodon în postul de președinte al țării. El a anunțat din start că obiectivul său de bază este restabilirea bunelor relații cu vechiul partener strategic al țării noastre, încât Moldova să aibă doar de câștigat. Datele Biroului Național de Statistică arată că, în primele trei luni ale anului, exporturile moldovenești spre Federația Rusă au crescut cu 42 la sută. Mai mult, doar în ianuarie-februarie 2017, volumul exporturilor de vin spre Federația Rusă a crescut de cinci ori.

De asemenea, experții Rosselhoznadzor au verificat producătorii de fructe și legume din țara noastră, iar după asta, exportul de mere în Rusia a crescut de 7,5 ori și a ajuns la 39 de mii de tone, în primul trimestru al acestui an sau de 260 de ori mai mult față de exportul de mere în țările Uniunii Europene.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).