Marcați
Iran: Cel puțin 21 de oameni au murit într-o explozie la o mină de cărbune; continuă operațiunile de salvare
Cel puțin 21 de oameni au murit miercuri și alte câteva zeci au fost răniți în urma unei explozii la o mină de cărbune din provincia Golestan, în nordul Iranului, transmite EFE.

Șeful Camerei de Industrie și Mine din Golestan, Reza Bahrami, a precizat că până în prezent au fost recuperate corpurile a 21 de mineri care au intrat în subteran pentru a-i salva pe colegii rămași blocați în urma exploziei.

Acest bilanț al victimelor nu se referă la cei 32 de muncitori care au rămas prinși în subteran după explozie, a indicat Bahrami, citat de mediile oficiale iraniene.

În accident s-au înregistrat de asemenea 69 de răniți, unii dintre ei cu arsuri, în timp ce alții au primit îngrijiri ca urmare a inhalării unor gaze toxice.

În interior rămân încă 32 de mineri, care se află la circa 1.800 de metri adâncime", conform directorului Serviciului iranian de Urgență, Pir Hosein Kolivand.

Echipele de salvare au reușit să ajungă pentru moment doar la 800 de metri sub pământ.

Kolivand a explicat că explozia a fost cauzată de o scurgere de gaz și a afectat două secțiuni ale minei, care s-au prăbușit blocând în subteran între 70 și 80 de persoane.

Eforturile de salvare s-au văzut puse în dificultate de cantitățile foarte mari de gaz metan acumulate în interiorul minei, unde a fost săpat un tunel secundar pentru a facilita accesul.

Mina Zemestan Yurt este situată aproape de Azadshahr, în provincia Golestan, iar la aceasta lucrau circa 500 de persoane.

AGERPRES
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).